GDPR
 
HOMEPAGE
 
 
 
Consorțiu Antreprenor 2020

Antreprenor2020

 

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat: IMM

SCURTĂ PREZENTARE

MINISTERUL PENTRU MEDIUL DE AFACERI, COMERȚ ȘI ANTREPRENORIAT

 

România are nevoie de un ecosistem antreprenorial puternic, în care componenta legislativă, infrastructura mediului de afaceri şi cultura antreprenorială să genereze coerența şi stabilitatea necesare stimulării comunității de business.

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, înființat în anul 2017,  este instituția de specialitate a Guvernului României, care aplică strategia și Programul de guvernare în domeniile întreprinderilor mici și mijlocii, mediului de afaceri, comerțului, antreprenoriatului și investițiilor străine, în concordanță cu cerințele economiei de piață și pentru stimularea inițiativei antreprenoriale a operatorilor economici.

În activitatea sa, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat se guvernează după principii, precum coerență, stabilitate și predictibilitate; perfecționarea managementului fondurilor publice; transparența activității în toate domeniile sale de activitate; colaborarea cu partenerii sociali.

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat pune un deosebit accent pe stimularea creşterii economice şi ocupării forţei de muncă prin coeziune economică şi socială.

Sprijinirea sectorului IMM reprezintă o prioritate a programului economic. Contributor de importanță strategică la creșterea economică și crearea de locuri de muncă, sectorul întreprinderilor mici și mijlocii trebuie și beneficiază  din partea statului de politici publice ce vizează o reglementare inteligentă, consultare sistematică cu organizațiile reprezentative, un sistem fiscal atractiv, creșterea accesului IMM-urilor la finanțare, simplificarea procedurilor și debirocratizare pentru micii întreprinzatori.

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat este punctul unic de contact pentru întreaga comunitate de afaceri, este susținătorul unui dialog deschis, concret, bazat pe respect și încredere reciprocă.

Acționând împreună cu mediul de afaceri și nu pentru mediul de afaceri, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat se implică în proiecte menite să ajute mai bine antreprenorii, favorizând expansiunea și substanțializarea activității acestora, urmate, în mod firesc, de accesarea sporită a finanțărilor puse la dispoziție de statul român, îmbunătățirea competitivității, consolidarea afacerilor, promovarea spiritului inovativ, crearea de noi locuri de muncă și creșterea numărului de angajați.

Unul dintre domeniile de interes major ale Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat este cel de susținere a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, atât prin derularea directă a programelor naționale dedicate comunității de afaceri autohtonă cât și prin implicarea activă în proiecte derulate de parteneri de implementare, cu atât mai mult cu cât acestea se referă la acțiuni de informare, educare și dezvoltare a spiritului antreprenorial, de mentorat, de atragere și implicare a cât mai multe persoane în deschiderea de afaceri și creșterea acestora până la transformarea lor în povești de succes.

Printre măsurile avute în vedere de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat pentru atingerea obiectivelor sale,  se regăsesc:

  • Dezvoltarea Agenţiilor Regionale pentru IMM, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului
  • Continuarea implementării Programelor:
    • Romania Start-up Nation până în anul 2020
    • Programul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă
    • Programul pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM
    • Programul naţional multianual de microindustrializare
    • Programul naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului
    • Programul UNCTAD/EMPRETEC-România pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii
    • Programul Romania HUB (fără buget)
    • Programul Româno-Elveţian pentru IMM-uri
    • Programul COSME
    • Programul pentru internaţionalizarea companiilor românești
    • Programului de Promovare a Exportului
  • Adoptarea Legii parteneriatului public-privat si a Legii Lobby-ului
  • Restartarea mediului de afaceri.
  • Programe de creştere a volumului ISD prin promovarea ofertei de business a României la nivel mondial şi asistarea companiilor internaţionale în implementarea proiectelor de investiţii

 

http://www.imm.gov.ro/

 

 

 

 

SCURTĂ PREZENTARE

BLOCUL NAȚIONAL SINDICAL

 

Blocul Național Sindical ( BNS) este o confederație sindicală reprezentativă la nivel național care are în componență aprox. 320.000 de membri de sindicat, lucrători din companii private și din sectorul public. BNS este alcătuit din 34 de federaţii profesionale ce reprezintă drepturile și interesele lucrătorilor din următoarele sectoare de activitate:

1. Agricultura, acvacultura şi pescuitul. Silvicultura şi economia vânatului - Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, domenii şi servicii conexe AGROSTAR, federație reprezentativă la nivel de sector de activitate. Federația Agrostar este de asemenea reprezentativă și în sectorul de activitate Industria alimentară, a băuturilor şi tutunului.

2. Energie, petrol şi gaze şi minerit energetic - Federaţia Naţională a Sindicatelor din electricitate "Univers", Federaţia Sindicatelor Libere Independente Energetica, ambele federații reprezentative la nivel de sector și Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Transgaz.

3. Industria textilă, produse textile, îmbrăcăminte. Pielărie şi încălţăminte - Federația Sindicatelor Libere.

4. Construcţii civile şi industriale - Federația Generală a Sindicatelor Familia, federație reprezentativă la nivel de sector de activitate, Sindicatul National Elie Radu și Federația Sindicatelor Energomontaj.  FGS Familia este de asemenea reprezentativă la nivelul sectorului Industria sticlei şi a ceramicii fine. Industria materialelor de construcţii - fabricarea altor produse din minerale nemetalice.

5. Industria metalurgică - Federația Sindicatelor Libere Metal.

6. Industria construcţiilor de maşini şi construcţii metalice - Federația Sindicatelor Autoturismul Românesc, federație aflată în stadiul final pentru obținerea reprezentativității la nivel de sector.

7. Industria echipamentelor electrice, electronice şi mecanică fină. Alte activităţi industriale - Federația Sindicatelor Libere Metal, Federația Sindicatelor Libere din România, Federația Sindicatelor din Industria de Apărare Unirea și Federația Electron MIII.

8. Transporturi terestre şi servicii conexe - Federaţia Naţională Feroviară Mişcare-Comercial, federație sindicală reprezentativă la nivelul acestui sector, Federația Sindicatelor Alfa Transport, Federația Elcatel și Federația Sindicatelor Reparatorilor de Locomotive.

9. Transporturi pe apă şi servicii conexe. Transporturi aeriene şi servicii conexe  - Federația Sindicatelor Lucrătorilor Portuari din Constanța,

10. Poştă şi curierat - Federația Sindicatelor din Poștă și Comunicații.

11. Turism, hoteluri şi restaurant - Federația Sindicatelor Minerva.

12. Cultură şi mass-media - Federația Sindicatelor din Bibliotecile din România, Uniunea Sindicatelor din Instituțiile de Spectacole, Federația Sindicatelor din Instituțiile de Cultură  și Uniunea Sindicatelor Tipografilor din România.

13. Tehnologia informaţiei şi telecomunicaţii - Sindicatul Național Telekom și Alianța Națională a Sindicatelor din Telecomunicații,

14. Activităţi financiare, bancare şi de asigurări - Federația Sindicatelor din CEC.

15. Administraţie publică. Activităţi ale organizaţiilor şi organismelor extrateritoriale - Federaţia Sindicatelor din Administraţia Publică şi Asistență socială Publisind, federație reprezentativă la nivel de sector,  Federația Sindicatelor Democratice ale Polițiștilor Alexandru Ioan Cuza. Federația Publisind este de asemenea reprezentativă la nivelul sectorului de activitate Asistenţă socială.

16. Sănătate. Activităţi sanitar-veterinare - Federația Națională a Sindicatelor Ambulanța, Federația Sindicatelor din Sănătate și Federația Sindicatelor din Casele de Sănătate.

17. Activităţi sportive, jocuri de noroc şi pariuri. Alte activităţi asociative - Federația Sindicatelor Sportul Românesc, Asociația Națională a Scafandrilor și Salvamarilor Profesioniști.

Prin intermediul federațiilor membre BNS reprezintă peste 500 de sindicate, organizate la nivelul companiilor, instituțiilor publice sau organizații non-guvernamentale. Automobile Dacia, Ford Craiova, OMV, Transgaz, EON, ENEL, Transelectrica, Transgaz, Nuclearelectrica, CEC, CFR, Compania Poșta Română, Telekom România sunt doar câteva din companiile în care BNS are  organizații sindicale afiliate.

Din punct de vedere al acoperirii naţionale, BNS are filiale în toate județele țării, totodată are reprezentanțe regionale în toate cele 8 regiuni de dezvoltare.

BNS este membru cu drepturi depline în comisiile de dialog social organizate la nivelul ministerelor de resort sau la nivel județean. De asemenea, BNS are reprezentanți în toate consiliile consultative tripartite organizate la nivelul agențiilor guvernamentale și nu în ultimul rând are membri în toate instituțiile publice tripartite ( ANOFM, ITM, etc.) și în cadrul comitetelor sectoriale organizate în baza legislației în vigoare.

BNS este afiliat la Confederaţia Europeană a Sindicatelor şi la Confederaţia Internaţională a Sindicatelor, are un reprezentant în Comitetul Economic Social European şi este membru al Consiliului Economic şi Social din România. De asemenea BNS este implicat în activitățile Organizației Internaționale a Muncii, prin intermediul ACTRAV, în activitățile OECD prin intermediul TUAC dar și în activitățile Consiliului Sindical Regional Pan European.

            La nivel european BNS are reprezentanți în următoarele structuri: Comitetul pentru FSE, Ofițeri în cadrul Semestrului European, totodată are reprezentanți în diverse grupuri de lucru constituite la nivelul Confederației Europene a Sindicatelor sau Confederației Internaționale a Sindicatelor.

            BNS este înscris la nivel european în Registru European de transparență, ceea ce-i permită să emită opinii și puncte de vedere asupra proiectelor legislative inițiate de structurile executive sau legislative europene dar și asupra analizelor și evaluărilor derulate pe diverse teme de interes la nivel european.

Conducerea operativă a BNS este asigurată de Biroul Executiv, responsabil pentru implementarea strategiei confederației dar și pentru îndeplinirea rezoluţiilor şi hotărârilor Congresului Naţional şi ale Consiliului Naţional. 

Biroul Executiv este alcătuit din:

-           Biroul Permanent, constituit din: Preşedinte, Secretar General, Vicepreședinte cu atribuții executive - Afaceri europene, Vicepreşedinte cu atribuții executive - Dialog social, relația cu Parlamentul, juridic și negocieri colective, Vicepreşedinte cu atribuții executive - Piața muncii și egalitate de șanse, Vicepreşedinte cu atribuții executive - Politici sociale,

-           18 Vicepreședinți pentru sectoarele de activitate în care BNS are organizații membre,

-           Un reprezentant al Filialelor judeţene,

-           Preşedinţii federaţiilor cu peste 10.000 de membri cotizanţi,

-           Preşedinta Organizaţiei de Femei,

-           Preşedintele Organizaţiei de Tineret.

Având în vedere diversitatea caracteristicilor membrilor de sindicat pe care îi reprezintă, sub aspectul statutului socio-profesional, nivelului de educație, al ramurilor de activitate, a mediul de rezidență, gen, etnie, etc, BNS are capacitatea de a aborda aspecte relevante ale pieței muncii și nu numai. În acest sens BNS și-a creat și calibrat o serie de instrumente necesare pentru a identifica și corecta probleme cu care se confruntă lucrătorii și mediul economic din România. În ultimii ani BNS și-a consolidat expertiza la nivel național și a translatat aceste competențe către structurile sale teritoriale, creând o rețea cu acoperire națională capabilă să gestioneze programe integrate.

BNS este acreditat, în conformitate cu prevederile legale, ca furnizor de formarea profesională a adulților. De asemenea este acreditat ca entitate autorizată pentru consiliere, mediere  și orientare în carieră. BNS are în implementare un sistem de management al calității prin asumarea Standardului ISO ISO 9001, atât pentru activitatea de bază dar și pentru activitățile de cercetare, formare profesională, servicii de consiliere, mediere și orientare în carieră. BNS figurează în Registrul Național al Potențialilor contractori în domeniul cercetării - având un portofoliu consistent de studii și analize ce vizează piața muncii la nivel național, realizate pentru uz intern sau în baza unor contracte de consultanță.

Din 2016 BNS și-a extins domeniul de activitate prin implicare în consultanță la nivel internațional, asigurând asistență tehnică Ministerului Familiei și Politicilor Sociale din Turcia, în cadrul unui consorțiu internațional condus de PricewaterhouseCoopers Advisory Spa Italia.

BNS a inițiat și derulat o serie de cercetări în special în domenii ale pieței muncii ce nu au mai fost abordate până în prezent, cum ar fi: cercetări de teren privind condițiile de muncă, satisfacția și performanța la locul de muncă, analize precum cea a productivității muncii în sectorul public sau analiza mobilității ocupării în România.

            În cadrul proiectelor derulate, BNS a preluat instrumente și competențe inovative în domeniul evaluării de proiecte și politici de la parteneri transnaționali. Au fost transferate cunoștințe care au permis dezvoltarea unor instrumente ce au rămas în patrimoniul BNS și sunt integrate în activitatea curentă a confederației, respectiv în evaluarea politicilor publice.

            Începând din 2016 BNS a început dezvoltarea unui sistem modern de management instituțional care creează căi de comunicare directă între indivizi (membri) și organizațiile sindicale ierarhice din care fac parte (sindicate de companii / instituții, federații profesionale sectoriale, filiale județene, confederație la nivel național). 

            O dată cu implementarea acestui sistem de management BNS operează în acest moment în 2 dimensiuni:

-          O dimensiune reală - Utilizarea  infrastructurii fizice existente (sediile organizațiilor sindicale, ale federațiilor profesionale sectoriale, ale filialelor teritoriale, ale centrelor de formare profesională, și de consiliere și orientare, alte componente de infrastructură fizice ce vor fi interconectate).

-          O dimensiune virtuală - Structuri interconectate prin intermediul unei platforme complexe care operează în egală măsură ca un sistem modern management instituțional cât și ca un integrator de sisteme de servicii suport pentru membrii BNS.

Începând cu anul 2016 a început procesul de înregistrare în sistem a tuturor persoanelor fizice (membrii) cât și a persoanelor juridice aflate în componența BNS.  Procesul de înscriere se face în baza unor formulare standardizate,  personalizate pentru fiecare categorie de entități / membrii de sindicat cărora li se adresează sistemul. Fiecare entitate și fiecare individ are o identitate electronică în sistem și o pagină proprie care îi permite accesarea serviciilor oferite prin intermediul platformei.

Platforma dezvoltată permite următoarele facilități:

-          Transmiterea și primirea în timp real a unor informații / comunicări de interes pentru membrii grupului / sindicatului din care face parte.

-          Transmiterea în timp real a unor sesizări / cereri de asistenta, prin intermediul unor formulare predefinite.

-          Posibilitatea de a monitoriza sesizările / cererile transmise,

-          Derularea și monitorizarea unor companii comune, de informare sau acțiuni de solidaritate,

-          Acces la pagina personală, setată în funcție de preferințele din cererea de înregistrare, etc.

Înscrierea în platformă se face de sus în jos, sunt deja înscrise toate federațiile membre dar și o parte din sindicatele membre ale acestora, în aproximativ 2 ani ne propune să finalizăm acest proces prin înscrierea tuturor organizațiilor membre dar și a membrilor de sindicat.

Expertiza de peste 20 de ani în politicile publice precum și experiența acumulată la nivel european prin intermediul parteneriatelor transnaționale sau a structurilor la care BNS este afiliat, reprezintă elemente de valoare adăugată care pot fi valorificate în dezvoltarea oricăror inițiative sectoriale sau regionale.

 

http://www.bns.ro/

 

Blocul Național Sindical, București, sector 3, str Turturelelor, nr 11A, et 3, tel: 021 316 27 98, 021 316 27 99, fax 021 316 28 01, email: bns@bns.ro, ioana.secara@bns.ro.

 

 

 

CCMP EUROPROJECT

SCURTĂ PREZENTARE

ASOCIAȚIA „CENTRUL DE CONSULTANȚĂ ȘI MANAGEMENT AL PROIECTELOR” EUROPROJECT


Asociația Centrul de Consultanță și Management al Proiectelor EUROPROJECT (CCMP EUROPROJECT) este o organizație non-guvernamentală înființată în anul 2002, având drept scop sprijinirea iniţiativelor de dezvoltare şi manageriere a proiectelor de interes comunitar, dezvoltarea unei culturi solide în ceea ce privește managementul resurselor umane, a managementului organizațional și al proiectelor, a integrării sociale și a dezvoltării profesionale.

Misiunea CCMP EUROPROJECT este de a acorda, prin activităţi de consultanţă, informare şi instruire, sprijin profesionist firmelor, organizaţiilor publice în efortul lor de a deveni organizaţii model, respectate de clienţi, investitori şi competitori pentru calitatea înalta a serviciilor şi produselor oferite.

CCMP EUROPROJECT sprijină dezvoltarea unei culturi solide în ceea ce priveşte managementul resurselor umane, a managementului organizaţional şi de proiecte, a integrării şi a dezvoltării sociale, prin serviciile de informare şi consiliere profesională, asistență, mediere şi plasare de forţă de muncă, furnizare de informaţii privind piaţa muncii, prin serviciile de incubare şi asistență în vederea iniţierii unei afaceri (servicii juridice, de marketing, financiare, metode şi tehnici eficiente de management), prin proiectele pentru stimularea mobilităţii forţei de muncă, implementarea de proiecte cu finanţare europeană în domeniul resurselor umane, dezvoltării antreprenoriale, cooperării transfrontaliere de afaceri.

CCMP EUROPROJECT oferă consultanță şi asistenţă pentru organizaţii, instituţii publice şi private și persoane fizice care doresc aplicaţii de finanţare pentru proiecte europene în diverse domenii de activitate.

CCMP EUROPROJECT deține un vast portofoliu de cursuri de formare profesională autorizate CNFPA - atât cursuri de perfecţionare/ specializare, cât şi de calificare: Manager de proiect, Competențe comune comunicare, Manager al sistemelor de management al calităţii, Agent vânzări, Inspector protecţia muncii, Manager al sistemelor de management de mediu, Expert accesare fonduri structurale şi de coeziune europene, Manager Resurse Umane, Competențe manageriale, Competențe antreprenoriale, Vulcanizator piese din cauciuc la presă, Electrician instalaţii şi echipamente electrice industriale, Operator în prelucrarea cauciucului, Mecanic utilaje şi instalaţii în industrie, Operator introducere, validare şi prelucrare date.

Totodată, CCMP EUROPROJECT este furnizor acreditat ANOFM de servicii de informare,  consiliere,  servicii de mediere a muncii pe piaţa internă și servicii de plasare a forței de muncă.

CCMP EUROPROJECT a implementat sistemul de management al calității ISO 9001:2008 încă din octombrie 2009, acesta fiind valabil pentru serviciile de informare și consiliere profesională, asistență, mediere și plasare forță de muncă, furnizare de informații privind piața muncii, asistență în vederea inițierii unei afaceri (servicii juridice, de marketing, financiare, metode și tehnici eficiente de management), proiecte pentru stimularea mobilității forței de muncă, implementarea de proiecte cu finanțare europeană în domeniul resurselor umane, dezvoltării antreprenoriale, cooperării transfrontaliere de afaceri.

CCMP EUROPROJECT este înregistrat la Registratura Generală a Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sub nr. 11861; scopul prelucrării datelor cu caracter personal menționat în Notificarea A.N.S.P.D.C.P. coincide cu scopul prelucrării datelor cu caracter personal din cadrul acțiunilor derulate prin acest proiect.

Dintre activităţile principale desfășurate de CCMP EUROPROJECT enumerăm:

  • Susţinerea de cursuri de formare antreprenorială şi formare profesională pentru diverse categorii de resurse umane (manageri, personal angajat, şomeri, persoane în căutarea unui loc de muncă, atât din mediul urban, cât și din mediul rural etc.);
  • Realizarea de studii, cercetări, campanii de informare în cadrul unor finanţări POS DRU, PHARE-CBC, PHARE CES, RICOP-MAO, CE, PE;
  • Implementarea de proiecte cu finanţare europeană, în domeniul antreprenoriatului şi al dezvoltării resurselor umane;
  • Înfiinţarea CENTRULUI DE AFACERI SLATINA, singurul din Judeţul Olt, în cadrul căruia există firme care își desfășoară activitatea şi o sală de training şi conferinţe care poate fi închiriată de instituţii publice şi private pentru diverse evenimente;
  • Coordonarea unei reţele regionale de INFO CENTRE de afaceri cu birouri în Slatina, Alexandria, Giurgiu, Ruse, Vratsa;
  • Coordonarea activităților Centrului de Ocupare Slatina, care a furnizat până în prezent servicii gratuite unui număr de peste 1500 de șomeri din Regiunea Sud-Vest Oltenia;
  • Înființarea și administrarea Centrului Pilot „Stație de lucru IT" - Mehedinți, care furnizează servicii de informare și consiliere unui număr minim de 70 de persoane (șomeri, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă).

 

Asociația Centrul de Consultanță și Management al Proiectelor EUROPROJECT a dezvoltat parteneriate și proiecte cu următoarele organizații:

-        Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului

-        Administrația Națională de Îmbunătățiri Funciare -ANIF-Romania

-        Agenția Pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (AIPPIMM) 

-        Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) 

-        Institutul Pentru Susținerea Proiectelor și Dezvoltarea Competențelor PRO-KOMPETENZ, Germania

-        Scoala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA)

-        Consiliul Europei în România

-        Patronatul Tinerilor Intreprinzători din România (PTIR)

-        Asociația Centrul de Dezvoltare SMART

-        Oficiul Național al Registrului Comerțului Slatina

-        Școala Româna de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie Filiala Teleorman

-        Alro S.A.

-        Arott - Asociația Română pentru Transfer Tehnologic și Inovare

-        Asociația Patronilor și Meseriașilor Cluj

-        Asociația Română pentru Industrie Electronică și Software

-        Institutul de Formare Economică și Socială (IFES)

-        Institutul Național pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (INIMM)

-        Pirelli Tyres România

-        Prysmian Cables & Systems

-        Romactiv Business Consulting

-        District Administration - Pleven - Bulgaria

-        Ministry of Regional Development and Public Works - Bulgaria

-        Human Resources Development Agency -Ruse - Bulgaria

-        Business Suport Center for Small and Medium Enterprises -Bulgaria

-        ASDE-Ecoregions - Bulgaria

-        Bulgarian Association for Alternative Tourism

-        Veliko Tarnovo Municipality

-        Association of Danube River Municipalities - Bulgaria

-        Camera de Comerț și Industrie Ruse

-        Camera de Comerț și Industrie Vratsa

-        Fundația Luigi Clerici, Italia

 

We made this website

 

HOMEPAGE